cutremur…

Ieri, aşa cum ştiţi majoritatea, a fost un cutremur. Nu a fost de magnitudine mare, dar împreună cu alte întâmplări de ieri m-a făcut să mă gândesc la multe lucruri

 

Să începem cu începutul: Ieri am plecat de la bunicii mei de la ţară. După ce am pierdut un microbuz şi aproape că l-am pierdut şi pe al doilea, am plecat în sfârşit spre casă. La vreo 60 de km de Piteşti se făcuse coadă de maşini şi nu înţelegeam de ce. O privire pe geam şi am înţeles. Erau două ambulanţe o maşină de Poliţie şi una de Pompieri. Pompierii spălau strada. Fusese un accident, şi atunci am început să mă întreb. Ce se întâmplase cu cei implicaţi în accident?

 

Ce s-ar fi îmtâmplat dacă microbuzul în care mă aflam eu ar fi trecut pe acolo în momentul în care s-a produs accidentul? Şi-apoi mi-am adus aminte că în dimineaţa aia văzsem un reportaj la ştiri despre un astfel de accident…un TIR căruia i-a explodat cauciucul şi apoi s-a răsturnat peste un microbuz plin cu pasageri. M-am gândit că e tragic şi că astfel de lucruri nu mi se pot întâmpla mie. Dar apoi, câte lucruri am spus că nu o să mi se întâmple sau că nu o să fac…doar ca să îmi demonstrez contrariul peste timp?

 

Am meditat o vreme la lucrurile astea şi am ajuns la concluzia că întradevăr viaţa e mult prea scurtă şi imprevizibilă. Timpul pe care ţi-l asumi, timpul pe care crezi că îl mai ai…poate să se scurgă într-o clipă, fie că e din vina ta sau nu.

 

Mi-am scuturat capul şi am zis să nu mă mai gândesc la asta. Am 18 ani, nu ar trebui să fiu atât de dramatică. Mi-am continuat drumul ascultând muzică.

 

Am ajuns într-un final acasă, am despachetat şi apoi m-am pus la calculator să mă pun la curent cu cele întâmplate cât am fost plecată. La început nu mi-am dat seama ce se întâmpla…şi-apoi mi-am dat seama că e cutremur. M-am ridicat şi m-am pus sub tocul uşii. Nu m-am speriat prea tare, în fond, a fost mai mic decât cel de acum patru ani, când m-am trezit din somn.

Dar dacă ar fi fost mai puternic? Dacă s-ar fi întâmplat ceva mai grav decât o zguduitură? Care au fost ultimele cuvinte pe care le-am spus fiecărei persoane importante din viaţa mea? Pentru a doua oară în ziua aceea am realizat că nu suntem stăpâni pe vieţile noastre. Nu putem controla nimic de fapt…decât ceea ce facem cu timpul care ne este acordat. Dar neştiind cât timp avem de fapt, nu ar trebui să profităm la maxim? Să facem ceea ce vrem (în limitele morale, desigur), să ne îndeplinim dorinţele şi idealurile, să luptăm să ne facem existenţa, aşa scurtă cum e, cât mai fericită pe acest Pământ?

 

Nu mă înţelegeţi greşit. Asta nu înseamnă că trebuie să treci peste oricine să îţi fie ţie bine. Să faci rău altor persoane pentru a obţine ce îţi doreşti. Nu. Vreau doar să spun că trebuie să ne acordăm acele mici bucurii de zi cu zi. Să mănânci o ciocolată întreagă dacă aşa ai poftă. Să suni un prieten vechi chiar dacă îţi e ruşine că nu aţi mai luat legătura de mult. Să te îmbraci cu hainele noi chiar dacă nu e o ocazie specială. Să spui întotdeauna ceea ce simţi, şi să fii sincer atunci când o spui. Să faci lucruri bune pentru sufletul tău.

 

Nu mai pierdeţi timpul, nu aşteptaţi următorul cutremur să începeţi să trăiţi. „Nu lăsaţi pe mâine ce puteţi face azi.” Mâine poate nu mai e acolo.

sedusă şi abandonată…

Mă chinui de o săptămână să scriu ceva…dar încă nu am găsit ceva interesant de scris…şi toţi ştim că decât să vorbeşti degeaba (sau să scrii, în situaţia de faţă) mai bine nu o mai faci deloc.

Se pare că inspiraţia mea a fugit…so no post…

Pănă data viitoare…o să salvez multe ciorne 🙂 uraţi-mi succes!

ce-ar fi dacă…?

De cîte ori nu v-aţi pus întrebarea „Ce-ar fi fost dacă…?” Ce s-ar fi întâmplat dacă aţi fi luat-o la dreapta în loc de stânga, dacă aţi fi spus „da” în loc de „nu”, dacă aţi fi rămas atunci când aţi plecat?

Părerea mea e că nu s-ar fi întâmplat nimic. Chiar dacă aţi avea şansa să vă întoarceţi şi să acţionaţi puţin diferit…consecinţele acţiunii ar fi aceleaşi. Poate ar veni mai târziu şi în alte împrejurări, dar ar fi mereu aceleaşi. Şi asta din simplul fapt că dacă rezultatul, consecinţele nu ar fi fost acelea pe care vreţi să le schimbaţi…nu v-aţi mai fi gândit să vă întoarceţi şi să acţionaţi diferit.

 Şi-atunci…cum puteţi obţine alt rezultat, dacă nu v-aţi gândit că există de la bun început?

recomandare…

Tocmai am văzut un film care mi-a plăcut foarte mult şi vi-l recomand. În primul rând cred că ar trebui să spun că este de dragoste…şa că dacă nu vă daţi în vânt după poveşti siropoase, probabil nu e indicat să-l vizionaţi…

Filmul se numeşte „My sassy girl” nu cred că e nou, dar eu abia acum l-am văzut.

Mi-a plăcut în mod special o replică: „Destiny is the bridge you build to the one you love.” Asta e şi tema filmului. Două persoane care îşi întâlnesc sufletul pereche „din greşeală” şi apoi lasă totul în mâna destinului pentru a vedea dacă întradevăr sunt meniţi pentru a fi împreună.

Sper să vă placă.

zâmbiţi…

…pentru că nu e nici un rost în a fi trist. Râsul e sănătos. Atât pentru organism cât şi pentru suflet, în special pentru suflet.

Azi am râs din orice motiv. Nu mă înţelegeţi greşit. Nu am râs „ca prostu” cum se zice. Am râs pentru că aşa am vrut şi pentru că aşa am simţit. Am râs de mine, am râs de alţii, am râs de ceea ce făceam sau de ce îmi aminteam. Am zâmbit la orice gest frumos sau la orice lucru frumos pe care l-am întâlnit. Am râs din tot sufletul pentru prietenie, pentru iubire, pentru viaţă. Am râs pentru că trebuie să profiţi de orice moment frumos în viaţă. Am râs pentru că ştiam că deşi poate vor urma momente mai grele, o să fie alte momente şi mai îndepărtate decât acelea, în care voi zâmbi pentru că am depăşit o dificultate sau pentru că am ieşit dintr-o situaţie din care nu credeam că voi mai ieşi vreodată. Am râs pentru că problemele sunt trecătoare, pentru că supărările vin şi trec, dar noi rămânem. Aşa că de ce să nu rămânem cu zâmbetul pe buze? Am  zâmbit chiar dacă oamenii au fost răi, gândindu-mă că şi ei ar trebui să zâmbească mai des, să-şi mai bucure sufletul. Am zâmbit în speranţa că zâmbetul e întradevăr molipsitor.

Şi asta mă face să-mi aduc aminte de un tânăr, într-o dimineaţă la metrou. Stătea pe scaun în faţa unei doamne uitându-se insistent la ea. Aceasta era posomorâtă având destule probleme pe cap aşa că l-a ignorat sperând că o să-şi întoarcă privirea. Când acesta nu a făcut asta, i-a aruncat o privire mai mult sau mai puţin dezaprobatoare. El a surâs şi a întrebat-o:” – Doamnă, dar dumneavoastră chiar nu aveţi nici un motiv să zâmbiţi în dimineaţa asta?” Şi-atunci a zâmbit. Doamna respectivă este mama mea, şi şi-acum zâmbeşte când îşi aduce aminte.

Am zâmbit şi-am râs, m-am întristat şi-apoi am râs din nou. Poate zâmbetul meu a făcut o altă persoană să zâmbească şi zâmbetul ei a făcut să zâmbească o alta…şi tot aşa.

Zâmbiţi. : )

frică…presupun că partea a II-a

Trebuia să fie un later edit presupun la primul articol intitulat frică, dar l-am lăsat ca un articol de sine stătător…

Am realizat că îmi mai este frică de ceva: de sfârşit…în orice formă. Chiar şi atunci când lucrurile trebuie să se sfârşească, când e n0rmal, logic ca ele să ia sfârşit. Poate are legătură cu frica mea de schimbare…orice sfârşit e un nou început, nu?

decizii, decizii

Se întâmplă câteodată să presimţim când urmează să se întâmple ceva rău, dar nu facem nimic să evităm asta. E ca şi cum te-ai afla într-o maşină fără frâne şi cineva te împinge din vârful unui deal abrupt. Nu poţi face nimic decât să  te duci la vale şi să aştepţi inevitabilul.

 

Ştii că greşeşti din momentul în care iei decizia, dar ce poţi să faci în privinţa asta? Stai şi meditezi, priveşti problema din toate unghiurile pentru a găsi soluţia cea mai practică.

Se zice că din două rele trebuie să alegi răul cel mai mic. Dar ce faci, când deciziile tale îi afectează pe cei din jur? Când ceea ce este bine pentru tine, este rău pentru altcineva. Când este corect să fii egoist şi care este limita altruismului?  

 

 

Gary Collins (actor american) a spus că „Putem să evităm să luăm decizii nefâcând nimic, dar până şi asta este o decizie.” Ceea ce înţeleg eu din afirmaţia lui este că, dacă eşti destul de deştept, faci în aşa fel încât să eviţi astfel de situaţii…te dai jos din maşină înainte să o ia la vale.

 

 

P.S: Ştiu că nu prea are sens ce am scris eu aici…sunt doar idei…o să mă întorc într-o zi la acest articol şi o să-i dau o formă…don’t judge me too harsh…:P