observaţii

„Şi cum merg eu ca o floricică” în fiecare dimineaţă la şcoală (exceptând sfârşitul de săptămână evident) am observat nişte lucruri. Aceste lucruri pe mine mă exasperează, dar mă şi amuză în acelaşi timp.

Liceul meu se poziţionează în zona Piaţa Romană (nu mă laud, dar e esenţial pentru următoarea parte…sau nu neapărat :)) şi pentru a ajunge în zona respectivă, în fiecare dimineaţă trebuie să iau metroul spre Piaţa Unirii, ca mai apoi să trec prin pasaj să iau metroul de legătură. Până aici toate bune şi frumoase.

Problema e, că spre aceeaşi zonă se îndreaptă în fiecare dimineaţă un număr impresionant de persoane. Chiar dacă trec de faptul că uneori pierd câte două metrouri până reuşesc să iau şi eu unul spre Unirii, sau de faptul că unii oameni reuşesc să miroasă a ceapă şi a transpiraţie încă de la 6-7 dimineaţa, odată ce ajung la Unirii, mă iau cu mâinile de cap.

Călătorii, se împart în mai multe categorii:

1. Cei care fug, deşi nu au loc să treacă şi oricum nu prind metroul. De ce fugiţi oameni buni? E 7 dimineaţa! Or să tot vină metrouri de-acum încolo…nu faceţi nimic altceva decât să-i încurcaţi pe ceilalţi în timp ce „dansaţi” încercând să vă strecuraţi printre ei. Nu râdeţi…chiar seamănă cu un balet foarte prost. Ţopăie dintr-o parte în alta, mişcându-şi mâinile nu foarte graţios. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, seamănă cu dansurile din filmele indiene.

2. Cei care atunci când urcă scările nu se hotărăsc în ce parte vor să o ia şi de care te loveşti pentru că se opresc brusc.

3. Cei care se opresc în capul scărilor pentru a ajunge să-şi ia ziarul gratuit. Atenţie! Dacă sunt amândouă e şi mai bine, dar atunci luptă pe două fronturi, îşi întind mâinile în ambele direcţii. Evident că şi ei încurcă şi încetinesc restul călătorilor. Sunt 20 de persoane,cel puţin, care formează o coadă pentru a-şi lua ziarul. Aşa-i românul, dacă nu e coadă la care să stea…face el una. Asta poate nu e aşa grav, dar îmi aduc aminte că într-o dimineaţă, băiatul care livrează respectivele ziare încă nu apucase să le pună la locul lor. Spre ghinionul lui, a venit metroul. Stătea cu braţele întinse şi cu ochii închişi aşteptând să se termine coşmarul. S-au repezit pur şi simplu să-şi ia ziarul…cum pot ei să trăiască fără „bârfa” de dimineaţă?  

4. De-aici devine foarte interesant. Dacă nu stau la altă coadă, la sandwhich-uri, din cei 20 de dinainte care şi-au luat ziarul, 19 se apucă să-l citească. Ei merg încet şi cu ziarele deschise larg făcând imposibilă ocolirea lor. 

5. Când în sfârşit ajungi la treptele care coboară spre pasaj…trebuie să stai la o altă coadă. Sunt cel puţin 40 de persoane şi nu exagerez, care nu au realizat, sau au uitat mai bine zis, că poţi coborî pe scări şi de unul singur. Nu e nevoie de scări rulante. Îţi îndoi genunchii, unul după altul, treaptă cu treaptă şi înainte să-ţi dai seama, ai terminat de coborât scările. Aşa că persoanele rezonabile care vor să coboare pe scările „stabile” să le zicem aşa, trebuie să stea şi ei la coadă, aşteptând să se dea la o parte cei care speră în continuare să fie purtaţi până jos.

Cei din ultima categorie seamănă în mare parte cu nişte pinguini. Se mişcă încet de pe un picior pe altul încercând să ajungă puţin mai în faţă.

Spre norocul meu, odată ce cobor, e totuşi mai liber în pasaj, pentru că ai eliminat din start cele 40 de persoane care încă aşteaptă la scările rulante.

Şi asta se întâmplă zi de zi, cu precizia unui ceas elveţian. Aceleaşi situaţii, alte persoane. Pe mine mă amuză…sper că am reuşit să vă smulg şi vouă un zâmbet.

p.s. Citatul de la începutul postului îi aparţine Elenei…ea tot ce face…face „ca o floricică” 🙂

Anunțuri

18 gânduri despre „observaţii

  1. ioana :) spune:

    test

  2. ioana :) spune:

    fuck! tot nu se schimba.
    ma duc la alte blog-uri. poate acolo mere.

  3. ioana :) spune:

    a, era sa uit.

    funny shit. asa mai merge.

    gg, sisi. sau ce alte cacaturi de prescurtari mai au astia ca sa exprime ca faci o treaba buna.

  4. bucaticadinmine spune:

    :)) mai încearcă…

  5. sunetultacerii spune:

    Deci:))
    „De ce fugiţi oameni buni? E 7 dimineaţa!”pt ca se pregatesc de maraton,esti spectatoare la antrenament:))nu inteleg de ce nu apreciezi:))
    ” Cei care atunci când urcă scările nu se hotărăsc în ce parte vor să o ia ” aici cred ca e categoria celor care fac exercitii pe stepper.
    „Cei care se opresc în capul scărilor pentru a ajunge să-şi ia ziarul gratuit” deja am trecut la categoria grea…la cei care se culturalizeaza „maxim” cu cate o barfa ca deh…”sa moara si capra vecinului”
    „Asta poate nu e aşa grav, dar îmi aduc aminte că într-o dimineaţă, băiatul care livrează respectivele ziare încă nu apucase să le pună la locul lor. Spre ghinionul lui, a venit metroul. Stătea pur şi simplu cu braţele întinse şi cu ochii închişi aşteptând să se termine coşmarul” aici pot spune ca „graba strica treaba” numai ca treaba in cazul nostru este vb de un biet baiat…il strica in sensul ca acuma probabil si-a dat demisia si sufera de traume groaznice.
    „Ei merg încet şi cu ziarele deschise larg făcând imposibilă ocolirea lor. „este vb de un exercitiu bun de ocolire a obstacolelor,tre sa pui in aplicare si o strategie buna.
    La nr 5 este vorba despre o trupa de dans dezorganizata total…unii sunt lenesi(scara rulanta),altii nu-si dau interesul(cei care blocheaza),iar altii sunt trup si suflet(cei care-s plini de nervi ca nu pot avansa)
    Un zambet??!?!?!”M-am tavalit pe jos”=))de ras!!!:))
    Genial!

  6. aura spune:

    mda, ai perfecta dreptate…insa tot ai uitat un aspect care e „pe trend” acum….martea trecuta am stat pe peron la timpuri noi 35de minute!! de ce oare?? tocmai incerca unu’ sa intre in randul celor „cool” si s-a aruncat in fata metroului, la mihai bravu…prost „obicei” mai ales cand tre sa ajungi la o lucrare importanta…

  7. bucaticadinmine spune:

    urât din partea lui nu am ce să zic…dar trebuie să-l înţelegem…nu era „tru”

  8. divu' spune:

    daca era ceva legat d praz ma simteam ofensat,da asa merge.oricum le ai pe bune scrii f frumos si eu zic sa nu te lasi d sportul asta ca te pricepi

  9. bucaticadinmine spune:

    mă faci să roşesc 🙂

  10. ioana :) spune:

    stati asa, frati si surorioare!
    sa nu ii uitam pe cei din categoria ‘generatia danonino’. adica d’astia d’alde voi (ho, mah! am zis ‘d’alde voi’ nu ‘voi’. adica astia de-o varsta cu voi). future cocalari si pitzipoance sau printzesucile si jmecherii (cu dublu ‘jm’) wannabe. adica specimenele care rad cu gura pana la urechi de cele mai proaste glume fatate de o minte vreodata si care folosesc intre ei apelative gen ‘fata’ ‘fa’ ‘pisi’ ‘coae’ . sa nu uitam nici eternele referiri la decedati, organe si diferite activitati sexuale si d-zeu mai stie ce mai e la moda acum, ca am ramas in urma la capitolul limbaj de cartier. uimitor cat de repede evolueaza vocabularul asta de groapa de gunoi. daca s-ar oferi niscaiva premii pt inovatie la injuraturi, ar trebui sa se organizeze gale de decernare a premiilor de 2 ori pe luna si, doamne, cati castigatori ar fi.

    voi reveni cu alte categorii.
    haidi, pa!

  11. bucaticadinmine spune:

    în lipsă de alt cuvânt mai potrivit: WORD sister! 🙂 bine…mergea şi right on!

  12. sunetultacerii spune:

    Nu mai pot=))
    Ca bine mai exprimati voi,oameni buni!

  13. ioana :) spune:

    normal ca exprimam bine, da’…exprimam…ce anume, mai exact?
    m-ai pierdut, mai tacerezgomotoasa.

    -> aici trebuia sa fie galbejitul ala cu semn de intrebarea care ii iese din cap, ca sa se inteleaga mai bine ca sunt confuza si nu am inteles ce a vrut sa spuie aia mica cu nume de oximoron.

  14. sunetultacerii spune:

    Am vrut sa spun ca aveti dreptate,mare dreptate!

  15. ioana :) spune:

    aha. am pricipit acu’
    10x , dude!

  16. sunetultacerii spune:

    :)glad 2 be @ your service:)

  17. bucaticadinmine spune:

    totul e bine când se termină cu bine 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s