cutremur…

Ieri, aşa cum ştiţi majoritatea, a fost un cutremur. Nu a fost de magnitudine mare, dar împreună cu alte întâmplări de ieri m-a făcut să mă gândesc la multe lucruri

 

Să începem cu începutul: Ieri am plecat de la bunicii mei de la ţară. După ce am pierdut un microbuz şi aproape că l-am pierdut şi pe al doilea, am plecat în sfârşit spre casă. La vreo 60 de km de Piteşti se făcuse coadă de maşini şi nu înţelegeam de ce. O privire pe geam şi am înţeles. Erau două ambulanţe o maşină de Poliţie şi una de Pompieri. Pompierii spălau strada. Fusese un accident, şi atunci am început să mă întreb. Ce se întâmplase cu cei implicaţi în accident?

 

Ce s-ar fi îmtâmplat dacă microbuzul în care mă aflam eu ar fi trecut pe acolo în momentul în care s-a produs accidentul? Şi-apoi mi-am adus aminte că în dimineaţa aia văzsem un reportaj la ştiri despre un astfel de accident…un TIR căruia i-a explodat cauciucul şi apoi s-a răsturnat peste un microbuz plin cu pasageri. M-am gândit că e tragic şi că astfel de lucruri nu mi se pot întâmpla mie. Dar apoi, câte lucruri am spus că nu o să mi se întâmple sau că nu o să fac…doar ca să îmi demonstrez contrariul peste timp?

 

Am meditat o vreme la lucrurile astea şi am ajuns la concluzia că întradevăr viaţa e mult prea scurtă şi imprevizibilă. Timpul pe care ţi-l asumi, timpul pe care crezi că îl mai ai…poate să se scurgă într-o clipă, fie că e din vina ta sau nu.

 

Mi-am scuturat capul şi am zis să nu mă mai gândesc la asta. Am 18 ani, nu ar trebui să fiu atât de dramatică. Mi-am continuat drumul ascultând muzică.

 

Am ajuns într-un final acasă, am despachetat şi apoi m-am pus la calculator să mă pun la curent cu cele întâmplate cât am fost plecată. La început nu mi-am dat seama ce se întâmpla…şi-apoi mi-am dat seama că e cutremur. M-am ridicat şi m-am pus sub tocul uşii. Nu m-am speriat prea tare, în fond, a fost mai mic decât cel de acum patru ani, când m-am trezit din somn.

Dar dacă ar fi fost mai puternic? Dacă s-ar fi întâmplat ceva mai grav decât o zguduitură? Care au fost ultimele cuvinte pe care le-am spus fiecărei persoane importante din viaţa mea? Pentru a doua oară în ziua aceea am realizat că nu suntem stăpâni pe vieţile noastre. Nu putem controla nimic de fapt…decât ceea ce facem cu timpul care ne este acordat. Dar neştiind cât timp avem de fapt, nu ar trebui să profităm la maxim? Să facem ceea ce vrem (în limitele morale, desigur), să ne îndeplinim dorinţele şi idealurile, să luptăm să ne facem existenţa, aşa scurtă cum e, cât mai fericită pe acest Pământ?

 

Nu mă înţelegeţi greşit. Asta nu înseamnă că trebuie să treci peste oricine să îţi fie ţie bine. Să faci rău altor persoane pentru a obţine ce îţi doreşti. Nu. Vreau doar să spun că trebuie să ne acordăm acele mici bucurii de zi cu zi. Să mănânci o ciocolată întreagă dacă aşa ai poftă. Să suni un prieten vechi chiar dacă îţi e ruşine că nu aţi mai luat legătura de mult. Să te îmbraci cu hainele noi chiar dacă nu e o ocazie specială. Să spui întotdeauna ceea ce simţi, şi să fii sincer atunci când o spui. Să faci lucruri bune pentru sufletul tău.

 

Nu mai pierdeţi timpul, nu aşteptaţi următorul cutremur să începeţi să trăiţi. „Nu lăsaţi pe mâine ce puteţi face azi.” Mâine poate nu mai e acolo.

Anunțuri

4 gânduri despre „cutremur…

  1. sunetultacerii spune:

    [Adevat graiesti.
    Timpul nu asteapta,dar noi ce asteptam?
    Vedem viata cum trece pe langa noi si nu actionam…poate d-asta exista oameni optimisti sa mai animeze acest cerc de oameni tristi si fara chef de viata.]

  2. ioana :) spune:

    dude!
    nu mai intru la tine pe blog. WTF!?!?
    ş’aşa sunt în pragul depresiei clinice. de câte ori citesc blogul, parcă mai fac un pas în direcţia aia.
    adica…geez, louise!
    trăiesc cu tine de 18 ani şi habar nu am avut cât de tristă şi deprimată eşti. recunosc că mai mult e vina mea, dar…get over it!!!! nu eşti singura din lume care a fost persecutată de un frate/soră mai mare.
    eu spun aşa: dă-ţi seama că there’s nothing wrong with you, it’s all me şi revino-ţi! adică…you’re only 18, for crying out loud.

    ioana 🙂

    P.S you make me wanna kill my self, când te văd aşa;

    P.P.S sufletu’ meu!

  3. it’s not you…it’s all me 🙂

  4. aura spune:

    tare comm ioanei:))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s