poze…

V-am promis poze de la plimbarea noastră cu motocicleta aşa că……..enjoy:

Picture 025

De-aici a pornit totul…în viziunea Elenei asta e postura mea de motociclistă…

Picture 032

V-am zis că ne sufla vântul în păr, nu? Se observă şi cât de speriată era Elena în poza asta…

Picture 030

Aici ni se alăturase şi Maria în ataş…nu mă întrebaţi ce făcea Elena în spate…era în lumea ei 🙂 aaaaa….e şi o mică parte din schimbătorul meu de viteze în poza asta…:) Eu, după cum se poate bine observa, eram mai mult decât încântată de plimbarea asta cu motocicleta…dar nu vă lăsaţi păcăliţi de proasta mea dispoziţie…chiar a fost SENZAŢIE!!!

Picture 007

Elena…iubitoare ca întotdeauna (sau ar trebui sa spun „MEREU”? :p) Eu…receptivă la iubirea ei 🙂 

Picture 011

După 4 ani de smotoceli şi pupicuri…mi-am luat revanşa…bine, că înainte de poza asta i-am smuls cercelul din ureche, e partea a doua…exces de zel 🙂

Sper că v-aţi făcut o idee despre cît de productiv îşi petrec elevii de liceu pauzele 🙂 Altceva ce să mai zic….? fetelor…poate ne vedem pe pitzipoanca 🙂 îmi cer scuze în avans 😛

Anunțuri

Eseul argumentativ, „Pisica neagră”, eu şi Maria…

Azi mi-am adus aminte de altă chestie comică, nu intră chiar la capitolul perle, dar e destul de aproape dacă luaţi în considerare felul în care povestesc eu „Pisica Neagră” de Edgar Allan Poe. Totul a început când Maria îşi făcea un eseu argumentativ la română despre greşeală, având ca punct de pornire un citat care zicea ceva de repararea greşelilor. Mi-a cerut un exemplu dintr-o operă citită pentru unul din argumentele pe care le dăduse. Când nu am reuşit să îi dau unul din literatura română, a găsit chiar ea răspunsul în literatura universală. Ce a ieşit…vedeţi cu ochii voştri. Enjoy!

Maria: :D:D:D  pisica neagra……

Yo: bravos…vezi k poti?

 Maria: shtii k ala dupa ce shi-a omorat pisik shi-a luat alta….. k sa repare gresheala……da’ habar n-am cum se numeste krtea…. cine a scris-o…. cum il cheama pe personaj….

Yo: pisica neagra de edgar allan poe

Maria: am gasit shi eu

Yo: bv

Maria: u ai gasit cum il cheama pe „faptash”?

Yo: ce faptas ma

Yo: ?

Maria: personajul principal copacule

Yo: nu avea nume

Maria: oky oky

  puţin mai târziu…după ce am căutat pe net să văd dacă „făptaşul” avea sau nu nume…

Yo : „un desen ce intruchipa o pisica mare ce statea spanzurata de gatul naratorului.”

Yo : =))

Yo : cum sa zici mah asa?

Maria: pai?

Yo : imaginea era cu o pisisca spanzurata

Yo : nu spanzurata de gatul naratorului

Maria: pai shi cine a zis k e spanzurata de gatu naratorului?

Maria : : ))

Yo: unu’ intr-un referat pe net

Mami : auci

Maria: partea proasta e….. k mult mai multzi dobitoci nu-shi dau seama…. shi le iau asha…. fara sa li se para nimic greshit….

Yo: stiu

Maria: ideea era…… k unii nu-si dau seama nici dupa ce citesc….. crezand k poate k saraca pisica chiar a fost spanzurata de gatu naratorului

Yo: pai nu…k inainte spusese k o spanzura de un copac

Yo : da imaginea dupa ce ia foc casa…era cu ea spanzuarata de gatul naratorului  asta in opinia lui

Yo : sau ei

Maria: : )) mda

Maria: lasa

Maria: oriqm…. tot nu e prea bun ex…. pt k oriqm o omoara shi p-asta……

Yo : ba nu

Yo : ea scapa

Yo : o zideste

Yo : da scapa

Yo : si din cauza ei il prinde politia k a omorat-o pe nevasta-sa 😀

Maria: nu o omoara…. o zideshte

Maria: asta tzi se pare un mod de a-tzi repara o gresheala…. prin a o zidi…. vie : ))

Maria: facem asha…. maine te bat…. da’ rau de tot…. iar dupa….. k sa ma iertzi… te zidesc….. oky?

Maria: ce zici?…. tentant nu?

Yo : =))

Yo : in primul rand nu inteleg de ce imi zici mie k nu e bun ex….k tu ai venit cu ideea

Yo : in al doilea rand e irelevant k a zidit-o dupa aia…k el la inceput vroia sa aiba grija de ea…si asa a si facut

Yo : ghinionul pisicii a fost k incepea sa semene prea mult cu cealalta

Yo : sau cel putin in mintea personajului asa era…si oricum tu nu te apuci sa spui toata povestea… spui doar k era cuprins de remuscari si s-a gandit sa-si repare gresela prin faptul k a luat o pisica de pe strada sa aiba grija de ea

Maria: in primul rand nu tzi-am zis k nu e bun exemplul k sa itzi scot ochii…. era doar o observatzie

Maria: in al 2-lea rand nu ai ce sa-mi faci…. k dak vreau sa te zidesc te zidesc

Mami : 😀

Yo : =))

Yo : cum mah cum?

Yo : dak vreau sa te zidesc te zidesc

Yo : =))

Maria : =))

 după ce s-a apucat să scrie eseul…

Maria : ce argument (implicit shi ex) sa mai dau?

Yo : nu stiu

Yo : eu ma chinui sa- le fac si pe ale mele

Maria : X(

Maria : te zidesc

Maria: : ))

Yo : =))

Maria: pt k vreau shi pt k pot

Maria: 😀

Yo : Doamne rad ca tuta in casa

Yo : =))

Maria: me 2 : ))

Maria: si totusi…. stoarce-tzi mintea….. shi mai da-mi o hidee

Yo: da mintea ta ce pazeste

Yo : ?

Maria: nici nu potzi sa-tzi inchipui……………………..

Yo : pazeste zidu, nu?

Yo : =))

 şi mai târziu 😛

Yo : pisoi ne zidim…aaaa vorbim mai incolo

Yo : : ))

Yo: tre sa plec

Maria: zbye

Am râs cu lacrimi când am recitit această conversaţie…dar pe lângă asta am găsit mult mai multe…:) din păcate nu toate sunt la fel de „consistente” ca şi aceasta, aşa că nu o să le găsesc un loc pe blog, dar sunt amintiri plăcute. Bincuvântată să fie persoana care a inventat arhiva la messenger 😛

cântec…

Azi am dat peste cântecul ăsta şi mi-a plăcut la nebunie. În mare parte pentru versuri. Pot să spun cu mâna pe inimă că am prieteni adevăraţi aşa că articolul ăsta îl dedic lor. 😀

Joshua Radin – Friend like you

I like the way you’re not afraid
You’ve got the world planned in your mind
People say you cannot do it
But they don’t know a friend like you

The girl you love has gone away
Still too young to know her heart
She’ll return her love renewed
Cause she’ll never find a friend like you

When I had no one to call
All the world had shut me down
I showed up at your door so blue
Thank God I had a friend like you

Any times I’ve gone without
A home, a meal, a pair of shoes
If you had three you’d give me two
There aint no other friend like you

„Râma e vierme?” „Cum să fie mă vierme? Râma e râmă!”

Şi ăsta e doar un exemplu de inteligenţă rară 🙂

Perla asta e perlă colectivă. Autoarele suntem eu şi Elena, desigur. Cine altcineva?

Perle de genul s-au adunat multe în trei ani de zile. Dar azi vă povestesc doar una 

Azi ne-am plimbat cu motocicleta, eu conduceam. Elena era în spate şi Maria în ataş. 🙂 Ţin să precizez că motocicleta era de fapt un scaun pe care stăteam eu cu Elena, ataşul Mariei era scaunul de lângă noi şi mai aveam şi un penar pe post de schimbător de viteze…sau cum se numeşte chestia aia de pe mâner de care roteşti 🙂 a fost SENZAŢIE!!! Dacă nu mă credeţi o să vă arăt şi poze 🙂 Elena chiar era speriată 🙂 Sunt unele poze în care ne bate şi vântul prin păr (Maria ne ţinea pe mine şi pe Elena de câte o şuviţă de păr, dar sunt sigură că dacă nu vă ziceam nu vă prindeaţi 😉 )

Aaaaa de menţionat este şi faptul ca ideea Elenei pentru o cască era de a îmi pune geanta ei în cap. 🙂 Genial, nu? Siguranţa trebuie să fie mereu pe primul loc!

Desigur că Ana nu a lipsit nici ea din peisaj. Ea a fost fotograful ca de obicei. Cred că îi e frică să se plimbe cu motocicleta noastră…prea periculos. Pozele vi le arăt mâine sau poimâine când le primesc.

Până atunci vă las cu poza asta ca să aveţi totuşi cu ce vă delecta :p

noi

de la stânga la dreapta: Ana, Maria Elena şi eu. 😀

Ai vrea…

…să poţi să spui ce ai pe suflet. Ai vrea să poţi să verşi măcar un sfert din furia, ura şi frustrarea ce e vărsată asupra ta. Dar ce te faci atunci când vorbele tale nu ar face decât rău? Şi ţie şi persoanei care te-a făcut să-ţi doreşti asta în primul rând.

Ai vrea să plângi. Dar cum să plângi, când lacrimile ce le-ai vărsa au mai curs de-atâtea ori din acelaşi motiv? Ce semnificaţie mai au acum?

Ai vrea să lupţi să fie bine. Ai vrea să ţii unit ceva ce demult încearcă să se dezbine. Dar cum să reuşeşti când totul a fost sortit eşecului de la bun început? Nu a fost să fie…

Ai vrea să fie bine şi să fie fericite. Dar cum să faci asta când inimile lor sunt frânte şi refuză să se vindece?

Ai vrea ca persoana care îţi spune ţie că „O să fie bine!” să nu se facă în mii de bucăţi atunci când rămâne singură şi cea care oricum nu crede că o să mai fie vreodată bine.

Ai vrea ca eu să nu fi scris asta…dar cel mai mult îmi doresc eu ca articolul ăsta să nu fi fost despre mine…credeam că dacă scriu la persoana a doua o să se schimbe ceva.

Fanta de mere verzi…

Dragi cititori…am nevoie de ajutorul vostru, altfel o să înnebunesc cât de curând.

Eu ştiu cu siguranţă că acum câţiva ani, cei de la Fanta au scos un sortiment de suc cu aromă de mere verzi. Toate bune şi frumoase, numai că nimeni nu îşi aduce aminte! Încep să cred că am visat sucul ăsta şi eu sunt 100% convinsă că a existat. Întrebarea mea este următoarea: cine îşi mai aduce aminte de Fanta de mere verzi?

Haideţi, că ştiu că nu mi-am imaginat! Apăruse cam în acelaşi timp cu Fanta Shokata (nu asta de acum…aia cu reclama aia cu copiii care aveau freze de 220) şi cu Pepsi Blue…şi s-ar putea să fi fost tot atunci când au scos şi Fanta aia cu scorţişoară…apoi după un scurt timp le-au scos de pe piaţă şi se pare că numai eu am rămas cu amintirea…

So….dacă şi voi vă aduceţi aminte că a fost cândva pe piaţă…ajutaţi-mă să îi conving pe oamenii din jurul meu că nu sunt nebună şi visez arome de mere verzi 🙂

Îmi cer scuze dacă am jignit pe cineva cu atâta reclamă la sucuri 🙂

se spune…

Eu şi Andreea…că nu îţi dai seama cu adevărat cât de mult iubeşti o persoană până nu o pierzi.

Ieri noapte m-am trezit dintr-un vis care m-a făcut să realizez cât de adevărată poate fi vorba asta. La propriu, până acum am fost ferită de astfel de „pierderi”. Nu am pierdut niciodată pe nimeni, fie ei membri ai familiei sau prieteni. Şi dacă s-a întâmplat, eram prea mică să mă fi ataşat de persoana respectivă şi pentru a conştientiza ce s-a întâmplat. Nu vreau să ştiu cum o să fie când, inevitabil, o să se întâmple. Mă refer la moarte, nu la o despărţire sau altceva de acest gen. Dacă durerea e la fel de mare ca aceea pe care am visat-o eu…prefer să nu realizez.

Visul meu e unul pe care toate persoanele îl au mai devreme sau mai târziu, alte persoane, ca şi mine de altfel, chiar de mai multe ori în viaţă. Moartea unui prieten, părinte, cunoştiinţă.

A început ca un vis normal, banal, pe care ai toate şansele să-l uiţi în momentul când ai deschis ochii. O conversaţie între trei prieteni la scara blocului. Apoi ea, s-a ridicat şi a plecat, mergând înainte, dar cu faţa spre noi. Înainte să-mi dau seama ce se întâmplă, şi fără a putea să o avertizez, o maşină a dat peste ea. După asta am început să plâng şi să simt o durere mai puternică decât oricare alta.

Apoi nu a mai contat nimic. Lacrimile curgeau necontenit şi eu nu mai puteam să stau în picioare. Am început să o caut, deşi ştiam că nu am ce să găsesc. Nu vroiam decât să îi spun cât de mult ţin la ea, că a fost, îmi este şi îmi va fi mereu ca o soră. Cel mai mult vroiam să îmi cer iertare că în ultimul timp nu am mai putut să ne petrecem la fel de mult timp împreună aşa cum o făceam cu ceva timp în urmă. În timp ce încercam să-mi adun forţele şi să mă ridic de jos am văzut-o stând la scară, aşa cum stătuse înainte să se termine totul pentru ea. Ştiam că e imposibil, că nu îmi imaginasem totul, dar mi-am dat seama, că cineva mi-a acordat şansa să îmi cer iertare. Am vorbit, mi-am dat seama că nu e supărată pe mine, dar când a dispărut şi tot ce a rămas era un sentiment de goliciune, de pustietate…durerea a reînceput.

M-am trezit după asta. M-am spălat pe faţă, am vorbit cu mama şi apoi am început să îmi amintesc: fiecare imagine văzută, fiecare lacrimă vărsată în vis…pustietatea. M-am ridicat şi m-am dus la ea. Ea e vecina mea, ne cunoaştem de-o viaţă, şi am trecut împreună prin multe, şi bune şi rele. E mai mult decât „vecina” mea…e „sora” mea, aşa cum am mai spus. Când m-am dus la ea, nu vroiam decât să vorbesc cu ea, să ştiu că e bine, dar am avut o cu totul altă reacţie. Am strâns-o în braţe şi am început să plâng.  

Ştiam că nu fusese decât un vis, aşa cum ştiu de fiecare dată când visez. Dar de data asta a fost atât de real, încât abia când am ţinut-o în braţe mi-am dat seama cum ar fi fost să o pierd cu adevărat, ce ar fi însemnat ca visul meu să fi fost real.  

Povestirea asta nu e menită să aibă un efect moralizator, dar dacă ar fi să înţelegeţi ceva de aici e asta: spuneţi-le întotdeauna celor dragi ce simţiţi şi preţuiţi fiecare moment petrecut împreună.

Şi asta îmi aduce aminte de cuvintele lui Gabriel Garcia Marquez:

„Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune „te iubesc!” şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii…”

P.S. Articolul ăsta i-l dedic Andreei, pentru că am aflat cum m-aş simţi dacă ea nu ar mai fi în viaţa mea…