când o să fiu mare…

Când o să fiu mare, o să am multe perechi de pantofi pe care nu o să le port niciodată pentru că nu o să am unde, dar o să le port prin casă pentru că îmi place să port tocuri şi pentru că am mai multă încredere în mine.

Când o să fiu mare, o să am multe rochii pe care nu o să le port pentru că nu o să am unde dar cu care o să mă îmbrac atunci când o să vreau să mă simt frumoasă.

Când o să fiu mare, o să joc într-o piesă de teatru, iar la sfârşit lumea o să mă aplaude.

Când o să fiu mare, o să scriu o carte care nu o să fie nici prea captivantă, nici prea plictisitoare, dar care o să facă persoanele care o citesc să spună: 

 – Uite, la asta nu mă gândisem!

Când o să fiu mare, o să fiu înţeleaptă.

Când o să fiu mare, o să locuiesc în apropierea unui curs de apă şi voi merge să înot ori de câte ori o să simt nevoia de linişte.

 Când o să fiu mare, o să călătoresc undeva cu avionul ca să aflu dacă mi-e frică să zbor.

Când o să fiu mare, lumea nu mi se va mai părea mare sau înfricoşătoare.

Când o să fiu mare, nu îmi va mai fi frică să încerc…

Când o să fiu mare, o să mă gândesc la cum era când eram mică.

Când o să fiu mare, o să îmi aduc aminte viaţa mea, şi nu voi spune că am trăit degeaba.

Anunțuri

2 gânduri despre „când o să fiu mare…

  1. sunetultacerii spune:

    [E ceva gen „to do list”]
    [Imi place compozitia.]

  2. […] pentru o pereche de pantofi. Îmi plăceau şi înainte pantofii cu toc (aşa cum spuneam şi aici), dar nu era un capăt de lume dacă nu îi aveam. Mă mulţumeam să îi văd în vitrine sau […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s