bucăţică din mine…

O priveam dormind. Eu eram îngerul ei păzitor, sau poate doar o fantomă, un gând rătăcit…nu e prea important.

Simţeam că e neliniştită, sentimentul acesta o însoţea de ceva vreme, dar azi era accentuat de furtuna de afară. Îi era frică de tunete. Toţi cei care  o cunoşteau cât de cât ştiau asta. Dar mulţi poate considerau că glumea, sau că zice doar aşa, ca să atragă atenţia. Dar dacă ar fi văzut-o acum, ca mine, ar fi văzut frica reflectată în chipul ei adormit şi în gesturile pe care le făcea, inconştientă fiind, pierdută în visele ei, sau în coşmaruri…asta nu aveam de unde ştii.

Dormea deja când s-a pornit furtuna şi eu tocmai mă minunam cât de paşnică pare atunci când doarme, cât de liniştită, de parcă i se odihnea şi sufletul, nu numai trupul. Cred că ceea ce a trezit-o a fost unul din fulgere. Aşa cum dormea ea de obicei, cu ochii întredeschişi, nu avea cum să nu sesizeze lumina ce inunda dintr-o dată camera. A ridicat capul buimacă şi a văzut că se pusese furtuna. S-a trezit şi a închis geamurile pe care le deschisese mai devreme să scape de căldura infernală. Apoi s-a pus înapoi în pat. Era destul de obosită să adoarmă la loc, dar nu destul încât să nu mai audă tunetele şi ploaia care îi bătea acum în geam. Era iraţional că sunetele erau cele care o speriau. Un sunet nu îţi poate face rău.

S-a culcat şi încerca să ignore răpăiala de afară şi tunetele, dar când în sfârşit se calma, tuna mai tare şi se speria. O vedeam cum se încruntă în somn şi sprâncenele i se apropiau accentuând spaima. Începea să respire mai repede şi asta părea, în mod ciudat, să o ajute. Se concentra la respiraţia ei şi tunetele nu se mai auzeau atât de clar. Mai târziu s-a ghemuit, poziţia ei aducându-mi aminte cât de fragili sunt oamenii şi că atunci când sunt speriaţi par să adopte din nou poziţia fetusului, ca atunci când erau protejaţi de pântecul mamei. E un instinct, presupun, de a te simţi mai protejat. 

A rămas aşa, încordată, toată noaptea, suspinând când tunetele se intensificau şi se prelungeau. Abia spre dimineaţă, când a adormit profund s-a mai relaxat şi pe chip i-a revenit acea pace care mă acaparase şi pe mine mai devreme. Poate chiar adormise sau poate faptul că nu mai tuna i-a adus înapoi acea linişte, dar am răsuflat liniştit când s-a întâmplat acest lucru. Nu o mai văzusem de mult aşa. În ultimul timp se foise toată noaptea şi se trezea în miezul nopţii oftând. Era o imagine tristă. Părea a fi un copil cu greutatea lumii pe umerii lui mici. Mi-aş fi dorit să mă pot duce să o iau în braţe şi să îi spun că o să fie bine, dar nu avea rost să îi spun ceva ce deja ştia. Poate nu acum, dar avea să afle cât de curînd.

Anunțuri

2 gânduri despre „bucăţică din mine…

  1. sunetultacerii spune:

    [Mami,ai reusit!Te-ai desprins si te-ai putut vedea:)Mami sunt mandra de tine!Stii cum zicea diriga…ca ea se vede pe sine insasi ca si cum ar fi pe celalalt drum,ca si cum ar fi o alta persoana(nu cu aceleasi cuv,dar ai inteles ideea)…oricum mai zicea ca doar scriitorii au puterea aceasta:)
    „Se concentra la respiraţia ei” si mai zici ca yoga nu e buna:)]

  2. me? spune:

    nu-i adevarat… sunetele itzi pot face rau… mai ales knd se pot descifra … cuvintele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s