promisiuni…

Ieri, din lipsă de ocupaţie (blestemată să fie plictiseala), am scos cutiuţa mea cu amintiri din dulap, am şters-o de praf şi am răscolit prin ea. Am râs când am văzut poze cu mine de când eram mică, poze din generală, poze din excursia la Buşteni de acum 3 ani, am zâmbit citind oracolul de sfârşit de clasa a 8-a şi nu am reuşit să îmi aduc aminte dacă meritam toate gândurile bune scrise acolo şi dacă într-adevăr am fost o prietenă aşa de bună pentru persoanele care l-au completat. Apoi m-am simţit ruşinată că din toate persoanele alea, numai cu una am mai menţinut legătura şi nici cu ea nu am mai vorbit de 3 luni…

Am citit scrisori primite de la prietena mea, Oana şi mi-a părut rău că acum nu ne mai trimitem scrisori. Da, e mai uşor şi mai convenabil să comunicăm prin messenger, dar era plăcută emoţia aia a aşteptării, când verificai cutia de scrisori de fiecare dată când ieşeai şi intrai în scara blocului sperând că ai primit vreun răspuns. 🙂

Am găsit şi bileţele de la colegele de clasă din liceu. Şi acum le mai am. Orice prostie, orice conversaţie de la sfârşitul caietelor, sau bileţele date cu o zi înainte de vacanţă, în care scriam că o să ne fie dor una de alta….şi acum le mai am. Nu pe toate, recunosc, dar majoritatea le-am păstrat.

Apoi, pe fundul cutiei, am găsit cuvinte. Cuvinte şi promisiuni scrise pe un caiet. Promisiuni care acum nu mai înseamnă nimic. Cuvinte care atunci păreau că se ridică de pe foaie şi ţi se adâncesc în inimă. Cuvinte care acum nu sunt decât urme de pix pe foaie.

Promisiunile se spune că nu se încalcă. Aşa ceva este de neiertat. Dar, după părerea mea, ele sunt făcute să fie încălcate. O promisiune ai făcut-o în van odată ce ai rostit-o. Nu poţi să ţii o promisiune oricât ai încerca. Ceea ce promiţi azi că o să faci „de acum încolo”, mâine nu o să mai aibă valoare. Pentru că de mâine încolo timpul o să te schimbe şi ajungi să realizezi că nu te mai poţi ţine de promisiune pentru că nu mai vrei aceleaşi lucruri, şi ele nu mai înseamnă acelaşi lucru pentru tine, ca atunci când ai promis. Aşa că nu mai faceţi promisiuni…mai devreme sau mai târziu, o să frângeţi inima cuiva…

Pe de altă parte, cineva îmi zicea mai demult că: nu există „nu pot”, există „nu vreau”. 

În concluzie, nu mai faceţi promisiuni, nu mai spuneţi „o să…”, acţionaţi, arătaţi prin fapte ce promiteţi şi cum vă ţineţi de promisiuni, în aşa fel o să evitaţi ca promisiunile să rămână urme de pix pe o foaie, sau nişte cuvinte rătăcite în amintirea cuiva…