Că de când nu ne-am mai citit, multă vreme a trecut…

Da, ştiu, nici măcar nu rimează, suna bine când m-am gândit la fraza asta. Sper să mă ierte Eminescu că mi-am luat libertăţi cu geniul lui artistic.

Evident geniul meu artistic e în vacanţă pe undeva, nu mai am inspiraţie, sau dacă am, nu am tragere de inimă să scriu. Am note şi notiţe peste tot prin casă dar nu sunt idei care se leagă, pur şi simplu gânduri care trebuie să le pun pe foaie altfel mă înnebunesc.

A venit vara, oarecum…e mai, dar e mult prea cald să susţinem că e un sfârşit de primăvară…de fapt e 29 mai e sfârşitul lunii, normal că e cald. Ignoraţi ultima frază.

Vreau şi nu vreau, simt şi nu simt, îmi pasă, dar de cele mai multe ori îmi e indiferent. Vreau să mă implic mai mult, dar nu văd de ce, oricum nu îi pasă nimănui.

Calc multă lume pe nervi în ultimul timp cu impasivitatea mea.

Stai prea mult la calculator, pe internet. De ce nu ieşi şi tu din casă?

Pentru că nu am unde să mă duc.

Mai ieşi şi tu la aer curat.

E geamul deschis, intră aer şi aşa.

Nu ţi-am mai zis să nu mai stai atât la calculator?

Şi ce vrei să fac?

Uite mai stai cu mine aici. Nu mai sta închisă la tine în cameră.

Mda. Trec de la calculator la televizor. Cum de nu am văzut diferenţa? Măcar la calculator îmi aleg ce fac şi ce văd, nu tre să îndur idioţenia altora. Sincer, simt că îmi scade iq-ul dacă mă uit prea mult la televizor zilele astea.

Şi aşa port discuţii de genul zilnic. Nu văd de ce se agită. Mie mi-e bine aşa. Socializez când pot (ştiu că ar trebui să fie mai des), învăţ când trebuie…exist. Supravieţuiesc.

Şi nici nu o zic în sensul în care o ziceam înainte. Nu. Mi-e bine. Sunt eu şi fac ce vreau. Am prieteni şi familie lângă mine, vine vara şi încep din ce în ce mai mult să îmi doresc să plec, să fac ceva. Între timp, tre’ să se termine sesiunea, să mă prind care e faza cu practica şi-apoi până în octombrie nu mai dau ochii cu Bucureştiu’

Am realizat, mai greu ce e drept şi încă trebuie să mă conving complet, că nu pot să mă leg de nimic. Toate lucrurile din jurul nostru sunt relative, singura constantă sunt eu. Şi chiar dacă mă schimb, e alegerea mea. Era o vreme când ziceam că probabil nu am fost destul de bună ca lucrurile să rămână aşa cum erau. Am realizat că sunt exact aşa cum trebuie să fiu. Lucrurile s-au schimbat spre rău, eu doar am evoluat spre bine, spre lucruri mai bune pentru mine. Am realizat că e bine să fiu egoistă (în limitele reduse, evident) şi să mă gândesc mai întâi la mine şi apoi la alte persoane, pentru că alţii nu se gândesc de două ori la mine înainte să ia ce vor pentru ei.

O singură concluzie am. Mi-e bine şi sunt bine şi nu îmi doresc ca lucrurile să fi stat altfel.

Vă las cu o melodie…că nu v-am mai recomandat nimic de mult.

Sper să nu mai treacă atât de mult până la următoarea postare.

Anunțuri