atât de aproape…şi totuşi atât de departe

Azi am văzut cum poate fi…ce era şi ce nu mai e din cauza unei persoane care nu a ştiut să aprecieze ce are şi cum să preţuiască ceva ce mulţi caută şi nu găsesc…ba mai mult, i-a cauzat suferinţă. Azi am văzut ce nu ştiu dacă voi avea vreodată…şi i-am zis că nu o să doară dacă îmi arată….şi m-a durut, dar nu i-am arătat…m-a durut să văd că încă suferă…şi i-am spus că îmi pare rău că nu s-au terminat lucrurile aşa cum ar fi meritat, deşi suna ciudat venind din partea mea.

Azi am văzut cine e cu adevărat…şi cine nu mai e acum pentru că i-a fost luată o parte esenţială şi oricât m-aş chinui, nu ştiu dacă o pot readuce eu… şi m-am simţit mică, mică şi neputincioasă…un sentiment pe care-l întâlnesc din ce în ce mai des…şi nu pot să spun nimic pentru că şi-ar asuma vinovăţia şi nu are de ce…pentru că singurul vinovat deja a făcut destule daune şi încă face…şi din cauza asta s-ar putea ca soarele să apună înainte să apuce să iasă şi pe strada mea…

 

Anunțuri

How to save a life şi „unde ne ascundem când fugim de noi”

Cum faci pentru a salva o viaţă? Cum ştii când e bine să intervii să ajuţi pe cineva şi când e bine să priveşti din umbră sperând că o dată ce va cădea se va ridica singur/ă de jos şi îi va fi învăţătură de minte? Atunci când stai cu frică-n suflet pentru cineva dar ştii că va avea de suferit oricum, ce alegi? Să ajuţi şi să rişti distrugerea unor legături că de, „drumul spre iad e pavat cu intenţii bune”, dar să ştii că pe viitor va fi în siguranţă, sau aştepţi să se dea cu capul de pragul de sus şi apoi eşti langă el/ea să îl/o ajuţi să se pună iar pe picioare?

Şi când nu mai ai pe cine să ajuţi…unde găseşti puterea să te ajuţi pe tine?

Şi când îţi juri că nu o sa mai speri la nimic şi nu o să îţi mai doreşti nimic şi tot te vezi mergând uşor, uşor spre dezamăgire, ce faci? Ţie nu iţi poţi întoarce spatele să pleci…ce faci atunci când ştii că deşi e foarte mică şansa de a pierde din nou, ea există şi e mai bine să nu rişti, dar tot o faci…o faci pentru că ştii că merită şi eşti dispus să înfrunţi orice pentru a ajunge la scopul final. Şi făcând asta ajungi să speri că poate după toate greutăţile o să răsară soarele şi pe strada ta…dar undeva în sufletul tău ştii că e de ajuns să îţi pună cineva piedică şi se năruie totul. Dacă eşti vigilent, poţi împiedica asta. Dar ce te faci când răul e deja făcut  şi nu ai cum să întorci timpul să previi? Ce te faci când nu e vina ta, dar tot tu tragi ponoasele?

Ce faci când cuvintele iţi stau pe vârful limbii, dar nu le poţi rosti de teamă că ar strica tot?

Ce faci…