…no words

Mă simt ca şi cum am intrat într-o casă părăsită şi sunt determinată să o fac ca nouă. În prima cameră în care am intrat şi probabil singura care nu era încuiată, m-am apucat să şterg praful. Şi sunt atât de fericită când văd că măcar un colţişor am reuşit să-l şterg de praf, dar vii tu şi aşterni praful la loc. Dar nu renunţ….şi mă apuc iar de şters praful, de îndreptat mobila pe ici pe colo…şi singurele dăţi când nu aşterni praful şi nu muţi mobila de unde am pus-o eu…nu mă laşi să ating ce am făcut. Să admir munca mea. Şi stau şi mă uit cu jind din afară în casă la colţişorul ăla care străluceşte acum datorită mie  şi pe care probabil nu o să îl mai văd vreodată, dar aştept momentul în care o să deschizi iar uşa şi o să mă apuc să şterg praful în alt colţ în care o să mă laşi să fac asta. Ce doare este faptul că probabil la sfârşit o să vină altcineva să se mute în casa care o să fie ca nouă şi o să atingă locurile unde eu am şters de praf şi tot ce pot sa sper e că persoana respectivă o să menţină curăţenia şi că nu o să mai permită ca o casă aşa de frumoasă să ajungă iar in ruine….