Scrisoare pentru tine…

M-ai rugat să scriu. M-ai rugat cu lacrimi în ochi să scriu, temându-te pentru sufletul meu. Ţi-e teamă că o să mă pierd, sau că o să mă pierzi şi singurul loc unde m-ai regăsi ar fi printre rândurile scrise de mine…acolo unde e locul meu paşnic, acolo unde îmi găsesc liniştea.

Nici acum nu ştiu ce să scriu, ce să spun. Dar m-am hotărât să-ţi scriu ţie. Scrisori pe tipul vechi, într-un mediu nou. Într-o eră în care comunicarea poate fi realizată la fel de uşor cum este să respiri, o scrisoare clasică, scrisă de mână, nu mai prezintă nici un interes.

Să scriu despre viaţa mea nu are rost. Nu poţi decât să îmi oferi sprijin moral, sprijin care de atlfel înseamnă enorm pentru mine, dar viaţa mea nu poate să o trăiască altcineva în locul meu. Nu poate nimeni să ia decizii pentru mine şi să mă aştept să fie şi decizii bune. Trebuie să trăiesc şi să iau viaţa în piept. Deşi, când am ajuns la acest stadiu în viaţa mea, nu aş putea să îţi spun. Întotdeauna m-am aşteptat ca acest lucru să se întâmple altfel. Sau dacă nu altfel, măcar să mă simt pregătită pentru asta.

Şi ştiu că nimeni nu e pregătit pentru asta şi se uită mereu peste umăr sperând că acolo or să fie mama şi tata care să îţi spună dacă e bine sau nu şi când greşeşti să te ridice de jos, să-ţi îngrijească rănile şi totul să fie bine din nou. Instinctul ăsta rămâne cu tine, cu noi toţi, indiferent de relaţia pe care o ai cu părinţii, sau dacă aceştia mai fac, sau nu, parte din viaţa ta.

Dar asta nu mai contează acum, pentru că subit am deschis ochii şi nu mai ştiu încotro mă îndrept. Înainte de toate probabil că ar trebui să ştiu unde sunt ca să ştiu şi ce drum vreau să apuc. Ştiu doar ce vreau, dar nu pot să obţin asta până nu încetez să mai trăiesc viaţa altcuiva. Până nu scap de atribuţiile care nu îmi aparţin. Ţi-am mai zis, dar simt că trăiesc viaţa altcuiva şi deşi asta m-a ajutat enorm dintr-un punct de vedere, vreau să închei capitolul ăsta şi să deschid unul nou. Să deschid la o pagină albă care aşteaptă să poarte o istorie…o istorie nouă, care să fie doar a mea, cu bătălii, cu înfrângeri şi victorii, cu cotropiri şi desrobiri, cu suişuri şi coborâşuri….dar care să fie a mea.

Dacă asta înseamnă că trebuie să învăţ o altă limbă şi să las în urmă persoane dragi….cu durere în suflet şi multă ambiţie o să o fac şi pe asta.

Închei aici scrisoarea mea. Mi-au fugit din nou cuvintele. Au fugit şi se întrepătrund cu date dintr-o altă istorie…o istorie a presei narată de vocea calmă şi dojenitoare a unui profesor.

Sper să nu treacă prea mult timp până la următoarele rânduri. Până atunci primeşte-le pe acestea…sunt pentru tine.

Anunțuri

3 gânduri despre „Scrisoare pentru tine…

  1. manyesterdayz spune:

    Felicitari…m-ai facut sa plang.Dar sunt lacrimi de fericire.Doamne!Ma bucur atat de tare ca ai scris din nou.Ma simt bine stiind ca poate si tu te simti bine acuma cand le-ai scris, cand te-ai eliberat.Cum e acuma?Parca altfel e aerul,nu-i asa?Parca suntem pe munte si e aer proaspat.Nu vreau sa mai fi poluata.
    „Înainte de toate probabil că ar trebui să ştiu unde sunt ca să ştiu şi ce drum vreau să apuc.” – deosebit de dureros,poate de aceea m-am agatat de aceasta fraza.
    Iti multumesc,mami!Iti multumesc pentru revenire!

  2. Snoopy spune:

    cu toate „tristetea” mesajului … tot nu am reusit sa ma abtin din ras knd am ajuns la ana: „nu mai vreau sa fi poluata” :))

  3. manyesterdayz spune:

    Iar acum eu rad pentru ca tu ai ras.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s