Sunt prea dură cu mine AKA cine sunt eu…

Azi mi-a cerut mama ajutorul în ale bloggerit-ului…parcurgând paşii pe care ar trebui sa îi parcurgă ea pentru a-i putea explica ce are de făcut, am ajuns la ciorne. Majoritatea erau goale, salvate cine ştie cum. Dar am găsit şi una care era un articol de sine stătător, scris undeva prin decembrie anul trecut. Citindu-l, mi-am dat seama că cel puţin din unele puncte de vedere, sunt constantă. Însă am realizat şi că sunt prea dură cu mine…ultima propoziţie consider acum că nu îşi are rostul şi nu îmi aduc aminte de ce am scris-o, pentru că nu asta simt…dar nu am vrut să editez…pentru că nu ăsta a fost scopul blogului meu, să-mi editez gândurile, ci să le pun pe „foaie” aşa cum vin şi cum se prezintă….aşa că vă las cu viziunea mea despre mine, atunci şi parţial şi acum.

Cine sunt eu…

…se întreba ea o dată. Eu sunt cea care îi înţelege pe toţi, care deseori vede dincolo de mască, dar care câteodată nu vede ce e fix în faţa ei. Sunt cea care mai renunţă la ceva ce vrea pentru ea în interesul altuia, deşi a spus că nu o mai face. Sunt o fiică, soră, nepoată şi prietenă bună chiar şi cu cei care nu merită. Sunt ceea ce are fiecare nevoie să fiu, dar încă nu ştiu cine vreau eu să fiu. Sunt cea căreia îi e frică să încerce, sunt cea căreia îi era frică de întuneric şi încă îi e ocazional, când i-o ia imaginaţia razna. Sunt cea care se transformă iar în copilul ăla speriat de 9 ani atunci când un cuplu se ceartă. Sunt cea care nu mai suportă ţipetele, dar care se trezeşte din senin că ridică vocea. Sunt ceea ce ai nevoie, dar nu vrei să vezi. Eram tot ce îşi putea dorea, dar nu a ştiut să aprecieze. Se pare că nu am fost niciodată îndeajuns şi probabil că nici nu o să fiu pentru că eu…nu exist şi dacă nu exist nu pot aduce fericire.

Anunțuri