viaţa după reguli rutiere…

Azi, fiind din nou „copilotul” surorii mele la drum lung, urmărind indicatoarele rutiere am început să mă gândesc la faptul că sunt de foarte mare ajutor şi că e uimitor de uşor să te ghidezi după ele. Nimic suprinzător până aici. Dar cum ar fi, dacă viaţa noastră ar fi ghidată după astfel de indicatoare? Nu ar fi mult mai uşoară?

Cum ar fi, să avem benzile de sens cu opţiunea de a face la un moment dat stânga sau dreapta, dar să existe un semn de „interzis” atunci când suntem pe punctul de a o lua pe un drum greşit? Semnul de „drum cu denivelări” să apară cu câtva timp înainte să trecem printr-o perioadă grea, ca să fim pregătiţi. E mai uşor să depăşeşti o problemă, atunci când ştii că vine.  

Ar fi foarte folositor un semn care să spună „curbă deosebit de periculoasă” atunci când ne avântăm să facem o schimbare, când ne avântăm spre ceva ce nu cunoaştem prea bine şi nu ştim exact cum o să iasă şi ar trebui să fim mai atenţi, mai prudenţi. Poate am fi făcut mai puţine greşeli. 

Indicatorul cu „limitare de viteză” să ne aducă aminte să o luăm mai încet şi să ne amintim de lucrurile importante, atunci când suntem prinşi în val-vârtejul care ne inconjoară zi de zi. Din când în când să întâlnim o bornă kilometrică cu ajutorul căreia să ne dăm seama cât de aproape suntem de a ne îndeplini scopurile, idealurile.

Atunci când ne simţim rătăciţi, să întâlnim un indicator cu diverse destinaţii care să ne spună exact care ne sunt opţiunile şi încotro ne îndreptăm. De asemenea,  multora le-ar prinde bine un indicator cu „depăşire interzisă” ca să le spună când e mai bine să stea în banca lor.

Dar viaţa nu este aşa uşoară şi poate tocmai ăsta este farmecul ei. Fiecare îşi trăieşte viaţa aşa cum ştie şi cum poate şi trebuie să facă ceea ce poate mai bine cu ceea ce i s-a dat. Cu toate astea, oamenii nu pornesc pe picior de egalitate, şi cei care au mai puţine ar putea să se ajute de indicatoare şi marcaje…