O nouă parte din mine…

De când eram mică mi-aş fi dorit să am o abilitate artistică. Să am abilităţi de canto, să ştiu să cânt la un instrument, de preferat pian, vioară sau chitară, să fac patinaj artistic, sau să pictez, să pot reda pe o foaie toate imaginile frumoase la care din păcate doar eu sunt părtaşă, pentru că le văd numai eu prin ochii minţii. Din păcate, sau din fericire, am rămas doar cu abilitatea de a pune pe hârtie în cuvinte frumoase aceleaşi imagini sau poveşti pe care mi le născoceşte mintea, uneori în orele târzii ale nopţii. Am o imaginaţie bogată, cam ăsta este talentul meu. Şi tot datorită aceluiaşi „talent” pot să mă prefac că sunt o altă persoană…mi-a plăcut şi încă îmi place actoria.

Revenind la pictură, eu consider că tot o formă de artă este şi arta tatuajelor, pentru că este întradevăr o artă. Ca să păstrezi amintiri poţi să faci fotografii sau să filmezi…dar de ce nu ai păstra anumite picturi cu tine mereu? Societatea condamnă tatuajele sau persoanele care au tatuaje, considerând că e o insultă asupra lui Dumnezeu poate, să îţi „strici” trupul cu aşa ceva. Să „pătezi” cu cerneală pielea fină a corpului tău, să  penetrezi cu un ac de sute, de mii de ori o parte a corpului tău. Mie mi se pare un preţ mic de plătit pentru a purta mereu cu tine un simbol, o pictură care pentru tine înseamnă mai mult decât o mie de fotografii. Şi nu aduc aici în discuţie tatuajele nereuşite sau făcute doar pentru că e la modă să îţi faci tatuaj. Ele nu fac parte din această categorie.

După multe dezbateri şi multe lămuriri pe care a trebui să le duc cu mine însămi m-am hotărât să îmi fac şi eu un tatuaj. Nu are decât o săptâmână şi puţin, dar nu regret şi nici nu cred că o să regret vreodată că am făcut acest pas. Am ales să îmi păstrez pe trup o pană de scris, pentru că aşa mă exprim, şi m-am exprimat întotdeauna cel mai bine. De asemenea, pana ca simbol înseamnă libertate, speranţă, inspiraţie, credinţă, puritate, adevăr şi altele…dar aceste şase lucruri reprezintă lucrurile de care poate am cea mai mare nevoie. Şi am ales un citat în latină pentru că acela mi s-a potrivit cel mai bine…”Cura, ut valeas” – „Ai grijă de tine” pentru că de mine uit mai mereu şi am nevoie să îmi aduc aminte că dacă eu nu o să am grijă de mine, nimeni nu o să o facă…dacă eu nu îmi acord această consideraţie, alţii de ce ar face-o?

Notă pentru Maria: nu mă interesează că tu (şi poate şi alţii) consideri că virgula aia nu are ce căuta acolo…acum şi virgula aia face parte din mine şi ai face bine să te obişnuieşti cu ea. 😛

Am avut noroc de la bun început în ceea ce priveşte această decizie…am găsit un model care mi-a plăcut, m-a obsedat chiar şi am găsit şi un salon foarte bun, le mulţumesc pe această cale băieţilor de la Black Angel Tattoos şi în mod special lui Lucian, artistul care s-a ocupat de tatuajul meu.

Îi mulţumesc şi Mariei pentru că a fost cu mine…întotdeauna am zis că dacă o să îmi fac un tatuaj ea o să fie acolo să mă ţină de mână…părea aşa un fel de „bonding experience” sau o legătură spirituală prin care trebuia să trec neapărat cu ea :))

Că am greşit instrucţiunile de pe hartă şi am mers o grămadă pe jos până am ajuns acolo nu mai are rost să vă povestesc. Când în sfârşit am ajuns acolo m-au luat emoţiile…de ce, nu ştiu. Îl vroiam, nu aveam îndoieli, de durere nu mi-era frică, din nou, un preţ mic de plătit, dar ştii cum e când aştepţi de foarte mult timp ceva şi ajungi în sfârşit în punctul în care eşti pe aproape să obţii….ţi-e frică să nu îţi scape printre degete. De data asta nu a fost aşa….am fost, am îndurat durerea şi la sfârşit, când am ajuns acasă şi m-am uitat în oglindă….mi s-a părut că pictura asta a fost dintotdeauna acolo…că nu a fost zi în care să nu mă privesc în oglindă şi ea să nu fi fost acolo…e într-adevăr parte din mine.

Vă las acum cu poze….de la schiţă, la „pânza finală”.